Lexiconul slavono-rutean și tâlcuirea numelor al lui Pamvo Berânda

Pamvo Berânda – Pavel, pe numele său de mirean – a fost o personalitate marcantă a culturii rutene și slavone din secolul al XVII-lea. Printre domeniile sale de interes s-au numărat tipografia, poezia, traducerea, lexicografia, gravura. Despre viața sa se cunosc puține lucruri. Au fost avansate mai multe ipoteze cu privire la locul nașterii sale: Iezupil – azi în regiunea Ivano-Frankivsk, Ceaikovici – azi în regiunea Liov, Galiția. În general, se consideră că s-a născut undeva în vestul Ucrainei în prima jumătate a secolului al XVI-lea și că limba sa maternă era ucraineana, dar au fost propuse și alte origini etnice (românească, slovacă) - ipoteze discutate în Німчук 1961. A lucrat o vreme la tipografia de la Stratin, înființată de Ghedeon Balaban, episcopul Liovului, iar după moartea acestuia s-a mutat la Liov, unde a activat în paralel ca dascăl și ca tipograf. Uneltele tipografiei de la Stratin au fost stat la baza tipografiei Lavrei Peșterilor din Kiev, înființată în 1615, unde Pamvo va activa ca meșter tipograf începând cu 1619 și până la moartea sa, survenită în 1632.

Cea mai importantă tipăritură a lui Pamvo Berânda este Лексіконъ славенорωсскїй и именъ Тлъкованїє (Lexicon slavono-rutean și tâlcuirea numelor, în continuare Lexicon), apărută la Tipografia Lavrei Peșterilor din Kiev în 1627. Cartea, considerată una dintre cele mai importante lucrări de lexicografie est-slavă din secolul al XVII-lea, a jucat un rol important în istoria lexiografiei ucrainene, ruse, beloruse, poloneze și românești. Drept mărturie pentru impactul ei stă și reeditarea de care a beneficiat Lexiconul în 1653, la tipografia mănăstirii de la Kuteino (lângă Orșa, azi în Belarus). Ca bază de transcriere pentru scopurile proiectului eRomLex a fost aleasă prima ediție.

Lucrarea conține cca 7000 de intrări (6982, după Левичкин 2015: 434) împărțite în două secțiuni: prima (paginile 5-160), conținând substantive comune, de regulă, slavone sau, mult mai rar, rusești, cehe, germane, latine, grecești[1] și a doua (paginile 170-242), cuprinzând substantive, majoritatea proprii, de origine ebraică, greacă, latină ș.a.[2] Intrările sunt ordonate pe două coloane numerotate individual a câte 15-25 de cuvinte-titlu fiecare. Între cele două secțiuni de bază (paginile 162-168) găsim o listă suplimentară de termeni slavoni, unele intrări dublându-le pe cele din lista de bază (de ex. Мѫдрова́нїе – 123/10 vs Мꙋⷣрова́нїе – 319/2). Pe lângă pagina de titlu, Lexiconul conține o pagină dedicată familiei Balaban, cu blazonul nobiliar gravat în partea de sus a paginii, sub care a fost tipărit un panegiric dedicat membrilor notabili ai familiei. De asemenea, Pamvo Berânda a scris o prefață și o postfață (paginile 3-4 și 243-244). În prefață, cărturarul se adresează lui Dimitrie și Daniil Feodorovici Balaban, descriind pe scurt structura și compoziția dicționarului, lăudând frumusețea limbii și a scrisului slavone, amintind ajutorul pe care l-a primit din partea diverșilor membri ai familiei Balaban, fără a uita să menționeze truda și cheltuiala cu care Lexiconul a ajuns să vadă lumina tiparului și profitând de ocazie pentru a-i ruga să-l ia pe fiul său, Luchian, în serviciul lor. În postfață, Berânda descrie geneza proiectului și rolul jucat de Feodor Balaban, procesul de lucru la Lexicon și dificultățile inerente, unele dintre sursele utilizate, câteva repere ale activității sale profesionale ulterioare, încheind cu o scurtă erată și cu câteva indicații ortografice. Postfața, semnată și de fratele lui Berânda – Ștefan, a fost tradusă integral în română de Grigore Crețu (Crețu 1900: 18-21). Din prefață și din postfață înțelegem că Lexiconul a fost conceput ca un instrument complementar unei noi ediții a Bibliei slavone. Inițiativa acestei noi ediții îi aparținea episcopului Feodor Balaban, însă, după moartea prelatului, proiectul Bibliei nu a mai fost dus la bun sfârșit. Astfel, materialul lexical adunat de Berânda pe parcursul a cca trei decenii din diverse surse a fost valorificat, nu fără dificultăți, într-o tipăritură de sine stătătoare. Pamvo Berânda deplânge în postfață faptul că decesul patronului său l-a privat de accesul la biblioteca vastă a acestuia.

La întocmirea Lexiconului o fost folosită o listă impresionantă de texte slavone. Cuvintele-titlu sunt adesea aduse la o formă de dicționar (nominativ pentru substantive, persoana 1 sg. de indicativprezent pentru verbe), alteori sunt lăsate în forma în care apar în textele citate. Acolo unde este indicată, sursa este siglată. Unele dintre surse pot fi deduse după numele sau titlurile menționate de Berânda în postfață: Lexisul lui Lavrentii Zizania (Vilnius, 1596), Biblia de la Anvers (1573), Tălmăcirea numelor după alfabet a Maxim Grecul, Nomocanonul lui Manuil Retorul, Comentariul la Faptele Apostolilor și Comentariul la Epistolele Apostolilor. Din sigle putem deduce și alte surse sau autori: Avva Dorotheus, Andrei din Creta, Vasile cel Mare, Gherman al Constantinopolului, Grigorie Teologul, Efrem Sirul, Ioan Damaschinul, Ioan prezbiterul și exarhul Bulgariei, Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului ș.a. Există indicii că Berânda ar fi folosit și surse nemenționate în vreun fel în Lexicon (Gramatica lui Meletie Smotrițki, de exemplu). O listă a surselor posibile și probabile utilizate la alcătuirea Lexiconului găsim la Левичкин 2021.

Lexiconul conține numeroase indicații lexicografice: note etimologice, comentarii cu caracter enciclopedic, indicații gramaticale, traduceri în rusă, latină, greacă, poloneză, ebraică, slovacă. Există destule cazuri de trimiteri interne sau de referințe încrucișate. Definițiile reflectă limba cărturărească din spațiul rutean al secolului al XVII-lea, cu unele trăsături lexicale specifice Malorusiei (Левичкин 2015: 434). I. Bogdan  scrie despre această carte că este „primul dicționar tipărit al limbii slavone bisericești. El nu este un dicționar al limbii paleo-slovenice în înțelesul de astăzi, ci un dicționar al limbii slave bisericești, așa cum se transformase aceasta în cărțile rusești; explicațiile nu se fac într-un dialect literar artificial, ci este un fel de limbă pe jumătate bisericească, pe jumătate populară, i.e. slavă bisericească și malorusă, amestecată pe lângă aceasta cu nenumărată mulțime de polonisme. Astfel scriau în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea literații școlilor sudice rusești din Galiția, Rusia vestică, Kiev etc.” (Apud Crețu 1891: 196). V. Nimciuk formulează mai simplu: „Intrările ambelor părți ale Lexiconului sunt traduse sau redate în limba ucraineană literară a secolului al XVII-lea” (Німчук 1961).

Ortografia intrărilor este cea a slavonei standard, cu unele trăsături specifice tipăriturilor rutene din secolul al XVII-lea: utilizarea alografului ґ în cuvintele de origine greacă, a alografului dobre cu piciorușe lungi în interiorul cuvintelor față de д în alte poziții, preferința pentru ierul înalt în poziție vocalică față de ъ cu valoare zero ș.a. Unele dintre aceste particularități de grafie au corespondent în lexicoanele românești derivate din Lexiconul lui Pamvo Berânda.

Versiunea din 1627 a fost retipărită în fotocopie în 1961 de Academia de Științe a RSS Ucrainene sub îngrijirea lui Vasilii V. Nimciuc și este prefațată de un studiu al aceluiași cercetător. Ambele ediții (1627 și 1653) se găsesc pe internet în format pdf. Fotocopiile și studiul însoțitor pot fi consultate pe adresa: http://litopys.org.ua/berlex/be.htm. Pe site-ul http://oldlexicons.ru/ se află o versiune digitală, transcrisă a Lexiconului (deocamdată în lucru; din prima listă, au fost lucrate intrările până la Л, iar din a doua, cele de la slova А). Tot acolo este descrisă literatura de specialitate privind lexicografia rusească veche.

Ion-Mihai Felea

Prelucrarea textului pentru baza de date eRomLex (culegerea cuvintelor-titlu, traducerea definițiilor) a fost realizată de Ion-Mihai Felea.

Repere bibliografice

Левичкин А. Н., Сухачев Н. Л., 2015: „Лексикон славеноросский” Памвы Берынды и румынская лексикография, în „Академик А. А. Шахматов: жизнь, творчество, научное наследие. Сборник статей к 150-летию со дня рождения ученого”, О. Н. Крылова, М. Н. Приемышева (eds), Editura Нестор-История, Sankt-Petersburg, p. 434–452.

Левичкин А. Н., 2021: Comments upon the sources of the Church Slavonic–Ruthenian Lexicon by Pamvo Berynda, „Diacronia”, 12 decembrie, A191, https://www.diacronia.ro/en/journal/issue/14/A191/en/pdf.

Лексикон словенороський Памви Беринди, В. В. Німчук (ed.), seria Пам'ятки української мови a Institutului de Lingvistică al Academiei de Științe a RSS Ucrainene, Editura Academiei de Științe a RSS Ucrainene, Kiev, 1961 cu studiu introductiv de В. В. Німчук: Памво Беринда і його «Лексіконъ славенорωсскїй и именъ Тлъкованїє, p. I-XL. Studiul este disponibil online: http://litopys.org.ua/berlex/be01.htm.

Crețu, G., 1900: Mardarie Cozianul: Lexicon slavo-românesc şi tîlcuirea numelor din 1649. Studiu, note şi indicele cuvintelor românesci de G. Creţu, Institutul de arte grafice C. Göbl, București.

Adrese utile

http://oldlexicons.ru/literature

http://oldlexicons.ru/lexicon_beryndy

http://litopys.org.ua/berlex/be.htm

http://litopys.org.ua/berlex/be01l.htm

http://www.lib.zt.ua/sites/default/files/publication/9465.pdf 

[1] Pentru exemple, vezi Німчук 1961: „У реєстрі першої частини «Лексикона» зустрічаються також слова з інших мов”.

[2] Ѿ еврейскагѡ, греческагѡ же и латінскагѡ, и ѿ иныхъ ꙗзыкѡвъ, p. 169.