Lexiconul din ms. rom. 1348 BAR

Lexiconul din ms. rom. 1348 de la Biblioteca Academiei Române (= Lex.1348) este cuprins în ff. 1-84v și nu are pagină de titlu (în ms. rom. 1348 este urmat de un Acatist al Maicii Domnului). Miscelaneul are 111 file.

Datarea acestui lexicon în literatura de specialitate este legată fie de anul 1683 (Ştrempel 1959: 151), fie de 1678 (Creţu 1900: 46-47; Strungaru 1966: 148; Mihăilă 1972: 314), iar autorul său este identificat ca un anume Mihai Logofătul.

Descrierea manuscrisului

Dimensiunile paginii sunt de 12x14 cm, cu scriere semiuncială, îngrijită, cu titlurile, inițialele intrărilor de dicționar și indicațiile tipiconale scrise cu roșu; manuscrisul are o legătură veche în piele (cf. Ștrempel 1959: 151; Mihăilă 1972: 314).

Primele 12 file sunt destul de degradate (s-au deteriorat și au fost restaurate), mai ales fila 1, ceea ce a îngreunat transcrierea.

Cele 84 de file sunt numerotate cu cifre arabe (scrise de două ori, o dată cu cerneală, o dată cu creion), poziționate pe pagina recto, în colțul din dreapta sus. Pe fiecare filă intrările lexicografice, scrise cu cerneală neagră, dar cu inițiala cu cerneală roșie, sunt grupate pe două coloane, fiecare coloană cuprinzând circa 28 de rânduri.

Puținele notații marginale, scrise cu cerneală neagră în majoritatea cazurilor și semnalate prin vrahii, sunt făcute de aceeași mână, cu foarte puține excepții (de exemplu, la pagina 35r). Uneori sunt prezente și notații în josul paginii, făcute de o altă mână (Пе́трго надраг – 36v)

În rare situații apar și minigravuri ilustrative, mai ales la începutul seriei de intrări lexicografice dintr-o slovă (de exemplu, la О – 42r, la Р – 55r, la Т – 70r). La Р, deasupra coloanelor sunt marcate stilizat primele două slove cu care încep cuvintele din listă (55r I–58v II). Această notare sporadică a primei slove sau a primelor două slove cu care încep cuvintele din listă continuă până la finalul lexiconului. Uneori, s-au preluat și reprodus chiar elemente grafice (desene) din Lex.Ber. (69v).

Atât în cuvintele slavonești, cât și în cele românești apar și slove suprascrise, dar și forme prescurtate, marcate cu semnul grafic corespunzător.

În lexicon apar diferite tipuri de semne particulare, care marchează uneori finalul definiției (la primele slove din lexicon finalul definiției este marcat cu o tildă scrisă cu cerneală roșie sau două puncte și cu o tildă scrise cu cerneală roșie; de la jumătatea lexiconului, finalul definiției este marcat cu două puncte și o virgulă scrise cu cerneală roșie sau, mai rar, cu un punct între două linii paralele). Uneori, în prima jumătate a lexiconului, al doilea rând al glosei este marcat cu două puncte scrise cu roșu (la început și la final), cu o cruce scrisă cu cerneală neagră în dreapta și cu o paranteză scrisă cu cerneală roșie în dreapta. În alte situații, în dreptul unui articol, spre marginea din stânga, sunt puse un punct scris cu cerneală neagră și un punct scris cu cerneală roșie (de exemplu, la slova Н).

Structura lexiconului

Lexiconul este complet, de la А la Ѵ. Fiecare dintre cele 7088 de intrări lexicografice este formată din cuvântul slavon (în marea majoritate a cazurilor preluat din Lex. Ber.) și o echivalare în limba română. Intrările sunt clar delimitate; fiecare cuvânt-titlu începe cu o majusculă scrisă cu cerneală roșie (care uneori este dublată cu slova corespunzătoare minusculă scrisă cu cerneală neagră, probabil din eroarea copistului, care a scris cuvântul întreg cu negru, după care a completat inițialele cu roșu), după care este lăsat un spațiu până la următoarele slove din cuvânt, scrise cu cerneală neagră (inițiala este completată ulterior).

Cel mai adesea, termenul slavon (cuvânt unic sau nu) din Lex.Ber. a fost echivalat în Lex.1348 cu un singur cuvânt românesc (explicațiile din Lex.Ber. fiind deseori simplificate în Lex.1348). Uneori, structura cuvântului-titlu, formată din două sau mai multe cuvinte în Lex.Ber., a fost simplificată în Lex.1348 (de exemplu, Невѣ́стниⷦ҇, чръто́гъ Lex.Ber. 136 – невѣ́ст꙽нык꙽ Lex.1348 38v I). Alteori, cuvântului-titlu termen unic din Lex.Ber. îi sunt adăugate în Lex.1348 sinonime, de obicei preluate din definiția din Lex.Ber. (de exemplu, Ве́сь Lex.Ber. 21 – Ве́сь. се́ло Lex.1348 8r I; Напра́сньство Lex.Ber. 131 – напраⷭсньⷭтво. на́глоⷮ Lex.1348 37r II etc.).

Structura Lex.1348 include, pentru fiecare slovă, lista termenilor din Lex.Ber., urmată de o serie de intrări lexicografice (echivalentul a câteva coloane) alfabetizate parțial, specifice acestui lexicon. În gerenal, Lex.1348 simplifică lista de cuvinte din sursă (Lex.Ber.), incluzând, însă, intrări noi. Adesea este vorba de forme din paradigma unor verbe (Вѧжꙋ̀ Lex.1348 12v I, 21: „legu”; Вѧза́х Lex.1348 12v I, 22: „am legatu”; Вѧжѝ Lex.1348 12v I, 23: „am legatu”; Вер꙽чю̀ Lex.1348 12v II, 4: „sfredelescu eu”; Вер꙽ти́т Lex.1348 12v II, 5: „sfredeleaște”; Въразꙋми́мѣ Lex.1348 13r II, 9: „înțelepțeaște-mă”; Въразꙋмлѣ́ꙗте Lex.1348 13r II, 10: „înțelepțindu-te” etc.) sau a unor substantive (Вꙋ́ль Lex.1348 12r II, 13: „bou”; Вꙋ́ль Lex.1348 12r II, 14: „boi”).

Observații de grafie

Slovele care pun probleme de interpretare sunt ъ, ь, ы, ѣ, ѫ. În acest lexicon, slova ь apare mult mai des decât în celelalte, având adesea valoare zero (Ко́рїс Lex.Ber. 425, 11 – кори́сь Lex.1348 28v II, 12; кре́џь „creț” 28v), uneori ă (пьⷬ „păr” 28v) și î (вьна́тꙋ „vînatu” 32r). Pe de altă parte, ъ are de cele mai multe ori valoare ă (мѡа́ръ „moară” 33r; пика́ръ „picară” 29r).

În privința cuvintelor slavone, Lex.1348 are un grad ridicat de variație grafică prin raport cu Lex.Ber. (dar și cu celelalte lexicoane românești paralele):

а/ ѧ (Настоа́телство Lex.Ber. 134, 5 – наⷭтоѧтелⷭтво Lex.1348 38r I, 13; Недостато́чнаа Lex.Ber. 137, 7 – недоⷭтато́чнаѧ Lex.1348 38v II, 3);

аѧ/ їе (Наⷣ две́рнѧа Lex.Ber. 128, 7 – наⷣдве́рїе Lex.1348 36v II, 20);

ъ/ь (Крі́спъ Lex.Ber. 426, 8 – кри́спь Lex.1348 28v II, 19);

в/ ѵ (Ле́ѵкїй Lex.Ber. 428, 13 – ле́вкїй Lex.1348 31v II, 5); etc.

Dintre semnele diacritice, se remarcă în Lex.1348 frecvența accentului și a paiericului. Acesta din urmă este notat foarte des, spre deosebire de celelalte lexicoane (Вы́ш꙽ше Lex.1348 13r II, 8; наслади́т꙽сѧ Lex.1348 37v II, 16). De altfel, ierul final din Lex.Ber. este transpus, adesea, în Lex. 1348 ca paieric (Зае́мникъ Lex.Ber. 72, 8 – зае́мник꙽ Lex.1348 21v I, 23; Нача́токъ Lex.Ber. 135, 8 – нача́ток꙽꙽ Lex.1348 38r II, 8). Accentul cuvintelor slavone diferă adesea de cel din Lex.Ber. și adesea sunt înregistrate corecturi (accentul scris inițial este tăiat cu o linie și o altă silabă este marcată ca accentuată).

Atanasie Mironescu (1889: 523-524) povestește cum, cu ocazia unei vizite la Constantinopol, a găsit, în biblioteca Mănăstirii Sfântului Mormânt din Fanar, un dicționar, pe care îl intitulează „Lexicon slavo-român, scris de Mihail Logofătul ot Târgoviștea, leat 7186”, urmat, în același manuscris, de un Acatist al Maicii Domnului și de „Catavasii în română” (catavasiile Buneivestiri, 104v-105v, începute în slavonă și română, dar de la un moment continuate numai pe coloana din dreapta, cu textul românesc); menționează notița de pe ultima filă, cu numele lui Mihail Logofătul și anul 7191 (= 1683).

Grigorie Crețu (1900: 44-47) datează acest lexicon în 1678 (conform titlului consemnat la Mironescu 1889) și îl atribuie lui Mihail Logofătul, conform notației de pe ultima pagină, prezentând și descrierea făcută anterior de Atanasie Mironescu.

Gabriel Ştrempel descrie pe scurt acest lexicon, atribuindu-l lui Mihail Logofătul, conform notației de pe fila 111v a manuscrisului și datându-l în 1683 (1959: 151).

Diomid Strungaru consideră că Lexiconul lui Mihai Logofătul din 1678 este o prelucrare a lexiconului grămăticului Staicu (1966: 151), dar scurtat prin renunțarea la un număr de articole și la unele explicații detaliate (ibidem: 153). Mai mult, Strungaru consideră că Lexiconul din Leningrad (= Lex.Pet.) e o copie dupa lexiconul lui Mihai Logofătul (ibidem: 153, nota 3).

G. Mihăilă descrie amănunțit acest lexicon, precizând că „Lexiconul slavo-român al lui Mihai logofătul (prescurtat Mih log), scris de acesta de la 1678 potrivit însemnării de pe fila – 1b, azi dispărută, reprodusă inițial de mitropolitul Atanasie Mironescu Craioveanu, care 1-a descoperit în 1889, în biblioteca metohului Sf. Mormînt din Fanar – Constantinopol pînă la 1683 – potrivit însemnării de pe ultima filă, 111b. […] În 1952 manuscrisul a intrat la B.A.R., unde se păstreaza sub cota: mss. rom. nr. 1348. Lexiconul, complet, scris îngrijit, în semiuncială, pe două coloane, cu inițalele cuvintelor-titlu slavone în roșu, se află pe ff. 1a-84b” (1972: 314).

Descrieri ale lexiconului au fost făcute recent și în articolele și studiile publicate în cadrul cercetării din proiectul eRomLex (Gînsac, Moruz, Ungureanu 2021).

Elena Tamba

Pe Lex. 1348 se afla o însemnare consemnată de Mironescu 1889, care a fost ulterior trecută cu vederea pentru că fila a fost deteriorată, iar după restaurare nu se mai văd decât primele litere. Pe f. 1: Χρυσάνθου καὶ τόδε Ἱεροδ<ιακ>όνου τοῦ Ἱεροσολ<υμίτου> (= Şi acesta este al lui Hrisant, ierodiaconul ierusalimitan). Ea este înregistrată în catalogul lui Bianu. Catalogul lui Ştrempel preia numai traducerea însemnării. Însemnarea ne duce cu gândul la Hrisant Nottara, nepotul patriarhului Dosithei al Ierusalimului, pe care l-a urmat pe parcursul vieţii şi în scaunul patriarhal. A trăit între 1655/1660-1731, fiind deci contemporan cu Damaschin Dascălul. Merge la Ierusalim, la unchiul său patriarhul, în 1678, devenind tot atunci diacon. În anii următori învaţă la Şcoala Patriarhiei (1680-1681). În 1680 semnează ca arhidiacon al patriarhului Dosithei. În următorul deceniu face călătorii cu scopul strângerii de bani pentru Sfântul Mormânt. În 1689 este hirotonit preot, iar între 1689-1690 se află la Bucureşti, unde participă la reorganizarea Academiei Domneşti. În ultimul deceniu îl găsim adesea în Bucureşti şi Constantinopol, iar din 1702 devine mitropolit al Cezareei Palestinei. După moartea unchiului său ocupă, restul vieţii, scaunul de patriarh al Ierusalimului (1707-1731). Cercetarea mai îndeaproape a parcursului acestuia poate da indicii despre întrebuințările lexicoanelor românești.

Iosif Camară

Bibliografie

Creţu, Grigore (ed.), 1900, Mardarie Cozianul. Lexicon slavo-românesc și tîlcuirea numelor din 1649, Bucuresci, Edițiunea Academiei Române, Institutul de Arte Grafice ”Carol Göbl”.

Gînsac, Ana-Maria, Moruz, Mihai-Alex, Ungureanu, Mădălina, 2021, Editarea comparativă a lexicoanelor slavo-române din secolul al XVII-lea – proiectul eRomLex, în „Diacronia”, nr. 14, 2021.

Mihăilă, G., 1972, Contribuţii la studiul lexicografiei slavo-române din secolul al XVII-lea, in idem, Contribuţii la istoria culturii şi literaturii române vechi, București, Editura Minerva, p. 307-324.

Mironescu, Atanasie, 1889, O călătorie în Orient, „Revista Ortodoxă Română”, nr. 9, p. 514-528.

Strungaru, Diomid, 1966, Începuturile lexicografiei române, „Romanoslavica”, XIII, p. 141-158.

Ştrempel, Gabriel, 1959, Copiști de manuscrise românești pînă la 1800, vol. I, Bucureşti, Editura Academiei RPR.

Ştrempel, Gabriel, 1987, Catalogul manuscriselor româneşti, vol. III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Ungureanu, Mădălina, Gînsac, Ana-Maria, 2019, Lexiconul de la Moscova în raport cu celelalte lexicoanele slavo-române din secolul al XVII-lea, în „Philologica Jassyensia”, an XV, nr. 2 (30), p. 245–258 (https://philologica-jassyensia.ro/revista/?numar=philologica-jassyensia-an-xv-nr-2-30-2019).

Tags:
Created by Alex Moruz on 2022/12/05 10:49