Lexiconul de la Petersburg

Este un lexicon slavon-român in 4^o (19,3x14,5 cm) păstrat la Departamentul de manuscrise al Bibliotecii Naționale a Rusiei de la Sankt Petersburg, sub cota Q. XVI.5, Славяно-молдавский словарь, ajuns în această bibliotecă odată cu întreaga colecție a contelui Feodor Andreevici Tolstoi. Are 101 file + VI nenumerotate, conform descrierii bibliotecii. Ulterior obținerii de către noi a facsimilului, acesta a fost expus și pe site-ul bibliotecii și poate fi consultat aici.

Datare: Bogdan (1891: 195) îl datează, fără argumente solide, la 1670, în timp ce Creţu (1900: 50) îl consideră de la 1693, conform unei însemnări de la final, iar Mihăilă (1972: 315) consideră această însemnare ulterioară scrierii lexiconului, pentru care propune ca termen ab quo data publicării lexiconului lui Berînda, 1627, şi ca termen ad quem anul notat la final, 1693. Pelin (2017: 225) identifică unul dintre cele trei filigrane după Дианова/ Костюхина 1988, numerele 1065-1068 („blazon cu crin” - anul 1664).

Descrierea manuscrisului: Lexiconul este de format in 4^o (19,3x14,5 cm), cu scriere cursivă, pe două coloane, cca 27 de rânduri. Filele au numerotarea originală, cu cifre chirilice notate în colțul din dreapta sus al paginii recto până la numărul 6, după care la mijloc, de la 7 încolo, cu erori de numerotare: fila 4 nu este numerotată și lipsesc numerele 5, 22, 42. Unele file sunt numerotate cu cifre arabe cu creionul, în josul paginii recto. Cu excepția slovelor care au un inventar de intrări mic, fiecare slovă începe pe o coloană nouă. „Legătură luxoasă în lemn și piele cu incrustații aurite, având de ambele părți medalioane din buchete de flori lucrate în email color.” (Pelin 2017: 225).

Structură: Inventarul slovelor este următorul (în ordinea apariției în lexicon): а, б, в, г, д, є, ж, ѕ, з, и, і, к, л, м, н, о, п, р, с, оу (împreună cu ꙋ), ф, х, ѿ, ѡ, ц, ч, ш, щ, ꙗ, ю, ѯ, ѱ, ѳ, ѵ. De la fila 98 începe o a doua listă (similară celei suplimentare din Lex.3473, Lex.Staicu, Lex.Mosc., doar accidental coincidentă cu intrări din Lex.Ber.), cu slovele: а, б, в, г, д, є, з, ж, и, к, м, н, п, р, с, т, оу (împreună cu ꙋ), ѿ, ѡ. În general, începutul inventarului fiecărei slove este marcat de un mic frontispiciu cu cerneală neagră și/ sau chinovar (cu excepții pentru slovele в, д, є, п din prima listă).

Prima filă consemnează, cu cerneală roșie, titlul: Lexicon ce se zice cuvinte pe scurtu alease din limba slovenească pre limba rumânească deialectică (деꙟалектикъ) tâlcuit.[1] Lexiconul, care este o copie, după cum indică erorile (e.g., 3v.II.5, s.v. Афроді́та; 3v.II.11, Ахеꙁе́ръ илѝ Агіеꙁеръ din Lex.Ber. apare ca Ахе́теръ în Lex.Pet., explicabil prin lectura greșită a textului pe care îl copia), dar scris foarte îngrijit, cuprinde cca 7330 de cuvinte. Inițialele cuvintelor-titlu sunt notate cu chinovar. Cuvântul-titlu este separat de definiție prin două puncte (:) scrise cu negru, iar pentru separarea echivalenților multipli în interiorul aceleiași definiții se folosește punctul negru (.) sau două puncte (:). Corecturile marginale sunt semnalate cu vrahii (  ꙼꙼ ꙼). Alte semne din indicațiile marginale: mâna indicatoare (manicula) - 39v, 64r, 65v, crucea cu două puncte deasupra - 53v. În general, sunt puține note marginale, consemnând mai ales variații grafice, sinonime sau completări. Pe verso-ul filelor 1, 2, 3, colțul din stânga sus, este notat de aceeași mână: list.

Note de altă mână: 29r (o completare în inventarul de intrări), 29v (tot completare cu o intrare, la finalul intrărilor de sub slova з), 33r, 65r, 79r.

Hasdeu 1878 amintește și Lex.Pet. între cele două lexicoane păstrate în Rusia și preia datarea (1695) de la Kalaidovici/ Stroev, Описаніе рукописей Толстова, Moscova, 1825. Spune și că Gr. Tocilescu a primit sarcina de a studia cele două manuscrise.

Primul care descrie mai larg Lex.Pet. este I. Bogdan (1891), care arată și că Tocilescu a copiat slova A și a cerut ca ambele să fie trimise spre a fi copiate integral de Academia Română, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Bogdan (1891: 194) reține notele de pe coperte: „Eu, Coman logofătul” și „Eu Feodosie monah”, respectiv „Dionisie ermonah ot sta mitropolie za București, septemvrie 13, 7202” (vezi și Pelin 2017: 225). Totuși, data menționată nu este 13 septembrie, ci 13 ianuarie; anul, într-adevăr, este 7202 (= 1693). Acestea nu sunt singurele notițe de pe cele două coperte; pe celelalte nu am reușit încă să le descifrăm, dar par exerciții de caligrafie ulterioare redactării lexiconului. Polemizând cu Hasdeu, I. Bogdan arată că Lex.Ber. a stat la baza Lex.Pet. (pe care îl consideră aproape identic cu Lex.Mosc.), nu invers; mai important, el afirmă posibilitatea ca Lex.Staicu (= Sturza) și Lex.Pet. să fie copii ale aceluiași dicționar și că Lex.Pet. a fost alcătuit pentru a servi unor scopuri individuale. Estimează data redactării Lex.Pet. pe la 1670.

Crețu (1900: 47-50) rezumă articolul lui Bogdan (1891). În plus, examinează copia adusă de Gr. Tocilescu (slova A) și conchide că, deși Lex.Pet. este evident în relație cu Lex.Staicu, el trebuie să fi depins în mod direct și de Lex.Ber. Limba este mai nouă decât a Lex.Staicu, copistul lui este „un om cu puține cunoștințe și bătrân sau nu de mult venit de la țară” (p. 50); pe baza „limbii mai noi”, consideră că data alcătuirii Lex.Pet. e 1693, cea consemnată pe copertă (deși lexiconul nu are același scris, n.n.).

Strungaru (1966: 153) crede că Lex.Pet. este copie după Lex.1348 (Lexiconul lui Mihai Logofătul).

Mihăilă (1972) descrie lexiconul după Bogdan 1891 și consideră că, în lipsa altor indicii, trebuie considerat ca termen a quo 1627 (data alcătuirii Lex.Ber.) și ca termen ad quem - 1693, data de pe copertă.

Consemnat la numărul 202 în Catalogul Valentinei Pelin (Pelin 2017: 225), care identifică unul dintre cele trei filigrane în Дианова/ Костюхина 1988 și îl datează din 1664. Identificarea celorlalte două ar aduce indicii mai clare despre datarea lexiconului.

Mădălina Ungureanu

Bibliografie

Bogdan, Ion, 1891, Un lexicon slavo-român din seculul XVII, „Convorbiri literare”, an XXV, nr. 3, p. 193-204

Gînsac, Ana-Maria, Ungureanu, Mădălina, 2017, Les premiers enregistrements des noms propres dans la langue roumaine: les dictionnaires slavons-roumains du XVIIe siècle, „Philologica Jassyensia”, nr. 2 (26), p. 53-69.

Hasdeu, B. P., 1878, Specimen de dicționar etimologic, în Cuvente den bătrâni. Vol. I: Limba română vorbită între 1550-1600. Texturi şi glosse romane între 1550-1600: studiu paleografico-linguistic, Typografia Societăţii Academice Române Bucuresci, vol. I.

Lex.Pet. = Lexicon ce să zice cuvinte pe scurtu alease din limba slovenească pre limba rumânească deialectică tâlcuit. Biblioteca Națională a Rusiei din Sankt Petersburg, Fond 506, cota Q.XVI.5 –
Славяно-молдавский словарь

Pelin, Valentina, 2017, Manuscrisele românești din secolele XIII-XIX în colecții străine (Rusia, Ucraina, Bielorusia). Catalog, Ediție îngrijită de acad. Andrei Eșanu, dr. în istorie Valentina Eșanu și Veronica Cosovan, Știința, Chișinău.

Дианова, Т. В., Костюхина, Л. М., 1988, Филиграни XVII века по рукописным источникам ГИМ: Каталог, Москва, ГИМ.

[1] Pentru interpretarea grafiei деꙟалектикъ din acest titlu, vezi Gînsac/Ungureanu 2017: 57, nota 9; Crețu 1900: 49.